Capidava
Capidava, fostă Calichioi (Capidava – TP VIII, 3; ItAnt 224, 3; GeogrRav 179, 3; 186, 15; ND, Or. 39, 13; Hierokl. 437, 10; ConstPorph. De them. 47, 15; ISM V 77; IGLR 220)
Localizare: com. Topalu, jud. Constanţa (RAN 63063.01, CT-I-s-A-02600.01)
Rezervația arheologică se găsește în imediata apropiere a DJ 223, cu acces dinspre orașele Cernavodă și Hârșova. Parcarea, punct de informare și muzeu de sit (punct de informare turistică) sunt în curs de amenajare.
Fortificație romană timpurie și romană târzie, situată la marginea satului Capidava, ridicată într-o primă fază la începutul domniei lui Traian și refăcută sau reparată apoi în epoca târzie.
Au fost identificate arheologic următoarele faze constructive: 1. fază la începutul sec. II; 2. fază de refacere a fundamentis în doua jumătate a sec. III, după distrugerea primei fazei în vremea atacurilor gotice (bellum Scythicum); 3. fază constantininiană şi post-constantininiană cu turnuri rectangulare și în formă de U; 4. epoca lui Anastasius, cu refacerea curtinei H și până la atacurile slavo-avare din anii 580-581; 5. funcționarea ultimei redute, castrul târziu ridicat în sfertul sudic al cetății după 594/595, și a cărui ocupare nu depășește cu mult limita cronologică a ultimelor monede (follis de la Heraclius, 612/613). Vestigiile epocii timpurii sunt mai puțin cunoscute, se presupune că fortificația avea dimensiunile aproximative de 105 x 125 m, iar pe baza materialului epigrafic cunoaștem că fortificația a fost ocupată succesiv de cohors I Ubiorum (ISM V 24) și apoi de cohors I Germanorum (ISM V 16, 36), începând cu domnia lui Hadrian. Au fost descoperite și ştampile ale legiunilor XI Claudia (ISM V 53) şi V Macedonica (ISM V 54); mai târziu ştampile ale legiunii I Italica (precum și un beneficiarius consularis, ISM V 41, probabil în legătură cu statio portorii, atestată la Capidava).
Cercetări recente din zona termelor militare aferente primului castellum au relevat aportul constructiv al legio XI Claudia pia fidelis la construcția ansamblului în primul deceniu al sec. II, cu extindere și reparații în deceniile următoare; o a doua fază constructivă datată cu material tegular al aceleiași legiuni (legio XI Claudia Antoniniana) este plasată la începutul sec. III, în vremea împăratului Caracalla, edificiul fiind probabil distrus în următoarele decenii, ca urmare a războiului scythic (poate în jurul anilor 248-250), care afectează întreaga cetate și locuirea din jurul său.
În jurul fortificației, s-a dezvoltat alături de o civitas indigenă care transmite chiar numele locului, un vicus militar, parțial cunoscut din punct de vedere arheologic. Capidava este statio de vamă, aici fiind atestată și prezența unui beneficiar consular. Sediu al unui territorium cu mai multe villae rusticae și nuclee rurale, atestat expressis verbis într-o inscripție funerară de la Ulmetum sub formula territorium Capidavense (ISM V 77: C. Iulius Quadratus, quinquennalis territorii Capidavensis și princeps loci).
În epoca târzie, fortficația a fost refăcută după distrugerea gotică de la mijlocul sec. III, cândva între domniile lui Aurelian, Probus și perioada Dominatului, fiind ocupată de noi trupe: cuneus equitum Solensium (ND, Or. 29, 13) și de vexillatio Capidavensium, probabil parte din equites scutarii (IGRL 220-221). Dimensiunile fortificației, în perioada târzie, au fost de aproximativ 127 x 105 m, colțul de Vest și mare parte din latura de sud-vest fiind distruse de o exploatare de calcar de la începutul secolului, exploatată până în anii 1920. Într-o perioadă și mai târzie, la sf. sec. VI – înc. sec. VII, fortificația s-a restrâns în zona colțului de Sud pentru scurtă vreme (post 594/595 – 612/613 sau puțin mai târziu). Reluarea locuirii la Capidava se face în perioada medio-bizantină, între secolele IX-XI p.Chr., într-o așezare de bordeie întărită cu zid de piatră cu pământ, deasupra vechii cetăți romane și a zidurilor sale de apărare. Șase distrugeri dramatice și reconstrucții ale așezării de bordeie (cu 7 niveluri de ocupare diferite) au fost documentate pentru 200-250 ani de existență a acestei noi așezări. A fost estimată funcționarea a mai bine de 100 bordeie/ nivel, fiecare ocupând 12-16 m2, pentru o populație evaluată în jurul a 700-1000 locuitori în interiorul unei suprafețe fortificate de cca 1.5 ha. Capidava medio-bizantină cunoaște un floruit în vremea lui Vasile al II-lea, pentru a fi definitiv distrusă la jumătatea sec. XI p.Chr.
În proprietate publică se găsește și zona termelor militare, situate la cca. 100 m E de cetate (cercetate), în aceeași zonă aflându-se, într-o situație de suprapunere, și urme de locuire sau aparținând necropolelor romane, romane târzii, dar și medio-bizantine. Săpături sistematice sunt în desfășurare, atât intra muros, cât și extra muros, în punctele amintite.
Cele mai importante obiective cercetate la Capidava sunt: biserica romano-bizantină (sec. VI), poarta principală de sud și clădirile adiacente (Clădirea C1), Corpul de gardă (în fapt, horreum), Principia romane târzii și barăcile romane târzii/ romano-bizantine, portul, necropolele și termele militare timpurii (sec. II-III). În fiecare din aceste puncte s-au cercetat toate fazele constructive enumerate mai sus, iar acolo unde a fost posibil inclusiv prima fază, cea din secolul al II-lea.
Începând cu anul 2015, întregul sit se află în proces de restaurare, prin intermediul unui proiect amplu derulat de autoritățile județene cu fonduri europene. Gradul ridicat de intervenție asupra monumentului pun considerabil sub semnul îndoielii șansele de includere a sitului arheologic Cetatea Capidava în lista UNESCO pentru secțiunea română a frontierei romane a Dunării de Jos.
Investigațiile din cadrul PN Limes au constat în colectare de date necesare obținerii unei serii de ortofotoplanuri, modelări 3D, respectiv realizarea de fotografii oblice, pentru fiecare obiectiv aflat în cercetare. Cu această ocazie s-au efectuat și recunoașteri pe teren în territorium, respectiv zona necropolei, drumul spre Pantelimonu de Sus (Ulmetum; limita estică a territorium Capidavense?) și câțiva tumuli existenți pe traseul acestui drum antic.
Parte a studiului:
Ovidiu Țentea, Ioan C. Opriș, Florian Matei-Popescu, Alexandru Rațiu, Constantin Băjenaru, Vlad Călina, Frontiera romană din Dobrogea. O trecere în revistă și o actualizare, Cercetări Arheologice, Vol. 26, pag. 9-82, 2019, doi: https://doi.org/10.46535/ca.26.01
Bibliografie
Gr. Florescu, R. Florescu, P. Diaconu, Capidava. Monografie arheologică. vol. I, Bucureşti, 1958; TIR L 35, p. 29-30; Suceveanu 1977, p. 66-68, nr. 8; Opriș, Rațiu 2017; Opriș, I. C., Rațiu, Al., Roman customs station from Capidava. Statio for publicum portorii Illyrici in the 2nd century AD and a hypothetical model for interactions with Barbaricum in the 4th century AD, in Bârcă V. (ed.), Orbis Romanus and Barbaricum. The Barbarians around the Province of Dacia and their Relations with the Roman Empire = Series Patrimonium Archaeologicum Transylvanicum 14, Mega Publishing House, Cluj‑Napoca, 2016, 89-109; Opriș, I. C., Rațiu, Al., Capidava – The Late Fortlet (end of the 6th – beginning of the 7th c. AD). Chronological Issues, in Limes XXIII. Proceedings of the 23rd International Congress of Roman Frontier Studies Ingolstadt 2015/ Akten des 23. Internationalen Limeskongresses in Ingolstadt 2015, Beiträge zum Welterbe Limes Sonderband 4/II, Bayerisches Landesamt für Denkmalpflege – Deutsche Limeskommission, Nünnerich-Asmus Verlag, Mainz, 2018, 763-771; Opriș, I. C., Rațiu, Al, Potârniche, T., Băile romane de la Capidava. Raport de cercetare arheologică preventivă, Cercetări arheologice, XXV, 2018, 3-27; Opriș, I. C., Contributions to the Study of the Middle Byzantine Defence Walls at Capidava (1912-2012), Brukenthal. Acta Musei, XIV.1, 2019, 101-119.