Aegyssus
Tulcea (Aegyssus – Ov. Ex P. I, 8, 13; IV, 7, 21, 53; Ptol. III, 10, 5; ItAnt 226, 2; ND, Or. 39, 8, 17, 34; GeogrRav IV, 5, 47; Proc. De Aed. 4, 7, 20; Hierokl. 637, 14)
Localizare: jud. Tulcea (RAN: 159623.01; TL-I-m-A-05718.05)
Fortificația romană Aegyssus se situează în zona nord-estică a municipiul Tulcea, în Parcul Monumentului. În prezent, pot fi vizitate câteva complexe arheologice de epocă romană târzie. Numeroase artefacte descoperite în cursul săpăturilor sistematice se regăsesc în expoziția permanentă și în depozitele Muzeului de Istorie și Arheologie aflat în imediata apropiere.
În epoca Principatului, a funcționat foarte probabil un castru auxiliar, care putea găzdui o statio classis. În cursul cercetărilor arheologice au fost descoperit ștampile ale cohortei II Flavia Brittonum, respectiv pentru classis Flavia Moesica. În sec. IV-V p.Chr., Aegyssus devine garnizoana unui cuneus equitum armigerorum și mai ales sediu al unui praefectus ripae legionis I Ioviae cohortis V pedaturae inferioris (ND, Or., 99, 17, 34; IGLR 270). Mai târziu, în sec. VI p.Chr. Aegyssus apare menționat între cele 15 cetăți de seamă ale provinciei Scythia, fiind la acea vreme și reședință episcopală.
Din punct de vedere arheologic se cunoaște fortificația romană târzie, de formă trapezoidală, înconjurată de mai multe șanțuri de apărare, sediul principal al legiunii I Iovia Scythica (ND, Or. 39, 32-33; IGLR 266) și al unei formațiuni auxiliare, milites primi Constantiniani (ND, Or. 39, 25). Incinta nordică, în mare parte, se află astăzi sub apele Dunării. Aceasta se păstrează subacvatic pe o lungime de aproximativ 200 m, iar zidurile având o grosime de 3 m, fiind prevăzută cu 7 turnuri semicirculare (sau în formă de U). Incinta sudică este cea mai vizibilă, având dezvelite prin săpătură trei turnuri, unul de colț, în formă de evantai, unul intermediar, în formă de potcoavă, și cel median, bastion rectangular de dimensiuni impresionante (peste 35 m lungime și patru piloni de susținere a suprastructurii interioare). În 2011 a fost identificată pe malul Dunării o nouă bazilică paleocreștină (sf. sec. V – sec. VI p.Chr.), situație așteptată pentru un oraș unde funcționează un sediu episcopal în sec. VI p.Chr.
Așezarea a fost puternic fortificată la sfârșitul sec. III și începutul sec. următor pentru a servi rolului strategic care i-a fost conferit în apărarea frontierei dunărene (sediu al pedaturii inferioare a 5 cohorte din legio I Iovia Scythica). A fost refăcută în timpul lui Iustinian, continuare a unui proces constructiv inițiat sub Anastasius. La zidul de incintă și la turnurile aferente au fost identificate trei faze constructive, așezarea fiind părăsită la sfârșitul sec. VI sau mai probabil la începutul sec. VII (ultima monedă din vremea lui Heraclius). A fost apoi refăcută începând cu revenirea bizantinilor la Dunărea de Jos la finalul sec. X. În urma cercetărilor arheologice au fost descoperite 7 turnuri (2 presupuse), conturându-se construcții realizate în sec. III, sec. IV, respectiv în sec. VI p.Chr.
Parte a studiului:
Ovidiu Țentea, Ioan C. Opriș, Florian Matei-Popescu, Alexandru Rațiu, Constantin Băjenaru, Vlad Călina, Frontiera romană din Dobrogea. O trecere în revistă și o actualizare, Cercetări Arheologice, Vol. 26, pag. 9-82, 2019, doi: https://doi.org/10.46535/ca.26.01
Bibliografie
TIR L 35, 21-22; Opaiţ, A, Aegyssus ’76 – Raport prelminar, Pontica 10, 1977, 307-311 (fig. 2); Suceveanu 1977, 58-59, nr. 2; Zahariade, Gudea 1997, 81-82, nr. 52; Gudea 2005, 460, nr. IV. 52; Zahariade 2006, 92-93; Nicolae 2013, 167-168.