Localizare: Com. Titeşti, jud. Vâlcea (RAN 172260.01; VL-I-s-A-09587)
Fortificația este amplasată pe dealul Cazanului, în apropierea locului de vărsare a pârâului Barbului în pârâul Valea Satului, în punctul Cetate, situat la 800 m V de satul Titeşti. La suprafață se poate observa o ridicătură de formă patrulateră și contururile unor săpături arheologice (Gr. Tocilescu, P. Polonic 1894; Gh. Poenaru-Bordea, Cr. M. Vlădescu 1972-1973). Ca și în situațiile precedente, a fost evidențiată o singură fază a fostificației de piatră. Incinta are dimensiunile 56,60 × 48,20, fiind construită din piatră legată cu mortar.
Singurele două porţi de dimensiuni inegale, fără turnuri şi aşezate pe laturile scurte. Porta praetoria este pe latura estică. În interior a fost identificată clădirea comandamentului (principia) care avea dimendiuni neobișnuit de mici (5,50×9,50 m). Datarea construirii s-a făcut prin analogii cu castella învecinate,de la Copăceni (Praetorium I), Arutela şi Rădăcineşti, probabil în epoca lui Hadrian.
Ovidiu Țentea, Florian Matei-Popescu, Vlad Călina, Frontiera romană din Dacia Inferior. O trecere în revistă și o actualizare. 1., Cercetări Arheologice, Vol. 28.1, pag. 9-90, 2021, doi: https://doi.org/10.46535/ca.28.1.01
TIR L 35, 71; Tudor 1968, 371; Cr. M. Vlădescu, Gh. Poenaru-Bordea, Limes IX Mamaia, 1972, 247-258; Tudor 1978, 307-308, nr. 48; Cr. M. Vlădescu, Gh. Poenaru-Bordea, O. Stoica, Studii şi materiale de muzeografie şi istorie militară 12, 1979, 124-149; Gh. Poenaru-Bordea, Cr. M. Vlădescu, SCIVA 32, 4, 1981, 581-591; Vlădescu 1983, 104-106, nr. 17; Vlădescu 1986, 65-67; Gudea 1997, 92, nr. 80; Marcu 2009, 243-245, nr. 74.