Antichitătile între original și fals, între inspirație și imitație. Despre o pereche de cercei din Colecția Orghidan

Cercetări Arheologice 29.1, 2022, 375-400
https://doi.org/10.46535/ca.29.1.19



Antichitătile între original și fals, între inspirație și imitație. Despre o pereche de cercei din Colecția Orghidan

The Antiquities between Original and Fake, Between Inspiration and Imitation. About a Pair of Earrings from the Orghidan Collection

Authors: Rodica Oanță-Marghitu

Keywords:

Colecția Orghidan, „Archaeological Revival”, Giacinto Melillo, Eros, podoabe, aur

Orghidan Collection, Archaeological Revival, Giacinto Melillo, Eros, jewellery, gold

Abstract:

Subiectul articolului îl reprezintă o pereche de cercei din Colecția Orghidan. Deși podoabele au fost considerate până acum antice, ele au fost în realitate realizate în ultima treime a secolului al XIX-lea în contextul curentului „Renașterii Arheologice”. Piesele au fost lucrate la Napoli în atelierele lui Giacinto Melillo, unul dintre elevii și colaboratorii apropiați ai lui Alessandro Castellani. Încercarea de a surprinde și de a înțelege cât mai bine particularitățile acestor podoabe a prilejuit o incursiune în diversitatea formală a podoabelor antice și moderne. Contextul cultural în care au fost create acestea a fost puternic influențat de obiceiul călătoriilor educaționale și de plăcere cunoscute sub denumirea de Grand Tour. Mulți dintre cei care se încumetau la drum se îndreptau spre Italia și se întorceau apoi din această aventură cu tot felul de suvenire. De asemenea, în aceeași perioadă se înmulțesc și „cercetările arheologice” din peninsulă, pe atunci o activitate concentrată mai mult pe descoperirea unor artefacte cât mai frumoase și mai impresionante, care să poată fi apoi cât mai bine vândute. Înmulțirea podoabelor antice recuperate astfel a generat, la rândul său, atât o creștere a cererii venită din partea colecționarilor, a muzeelor sau a elegantelor timpului, cât și o mai bună cunoaștere a structurii și caracteristicilor acestora. Podoabele etrusce, grecești sau romane au devenit astfel, nu doar o valoroasă sursă de inspirație pentru bijuteriile moderne, dar și repere pentru o importantă industrie în care limitele dintre imitație, fals, pastișă sau restaurare nu erau încă foarte bine stabilite.

Cerceii din Colecția Orghidan nu pot fi considerați un fals pentru că au fost lucrați într-un atelier care își recunoștea și asuma sursele de inspirație, specificitatea acestor podoabe rezultând exact din măiestria stimulată de artefactele antice. Pe de altă parte, chiar dacă inspirația Antichității era o realitate asumată, podoabele puteau contopi elemente din tradiții diferite oferind, în final, doar o reinterpretare. Mici piese de colecție, povestea cerceilor s-a scurtcircuitat undeva pe parcurs și, având un aspect care corespundea foarte bine cu imaginarul comun al podoabele antice, au fost încadrate în această categorie chiar dacă, în mod clar, nu își găseau analogii printre cerceii de tradiție elenistică sau romană și chiar dacă unele dintre particularitățile lor structurale sau formale nu ar fi recomandat acest lucru.

The subject of the article is a pair of earrings from the Orghidan Collection. Although considered until now of ancient origin, they were proven, in fact, as made in the last third of the 19th century in the style of the “Archaeological Revival”. The earrings were crafted in Naples in the workshops of Giacinto Melillo, one of Alessandro Castellani’s apprentice and close collaborator. The attempt to capture and understand as well as possible the particularities of these ornaments inspired a review of the formal diversity of ancient and modern jewelry. The cultural context in which they were created was strongly influenced by the educational and leisure travels fashionable at the time and known as the Grand Tour. Many of those who dared to travel went to Italy, returning from this adventure with all sorts of souvenirs. During the same period, the number of “archaeological investigations” in the peninsula was on the increase, and they more often focused on the discovery of the most beautiful and impressive works of art, as objects to be sold later as profitable as possible. The increasing number of ancient jewelry pieces thus recovered generated, in turn, both an increase in the demand of the collectors, museums or various fine ladies, but also led to a better knowledge of their shapes, structure and specificity. Etruscan, Greek or Roman antiquities have thus become not only valuable sources of inspiration for the modern jewelry, but also prototypes for an important industry in which the boundaries between imitation, fake, pastiche or restoration were not yet very well established.

The earrings in the Orghidan Collection are not fakes since they originated in a workshop that recognized and acknowledged its sources of inspiration, with the specificity of these jewelry stemming exactly from the artistry stimulated by the ancient artefacts. On the other hand, despite the fact inspiration from the Antiquity was an acknowledged reality, the resulted ornaments might have fused elements from different traditions, offering in the end only a reinterpretation. As collectible small artefacts, the story of the earrings was short-circuited somewhere along the way and, resembling so close to the acknowledged image of the ancient ornaments, they were included in this category, although they clearly have no analogies among the earrings of Hellenistic or Roman tradition, and despite the fact some of their structural or formal features are far from suggesting it.

Download: PDF

How to cite: Rodica Oanță-Marghitu, Antichitătile între original și fals, între inspirație și imitație. Despre o pereche de cercei din Colecția Orghidan, Cercetări Arheologice, Vol. 29.1, pag. 375-400, 2022, doi: https://doi.org/10.46535/ca.29.1.19

Bibliography

  1. Ambrosini, L. 2021. La Collezione di Alessandro Castellani al British Museum di Londra. Novità su reperti dall’Etruria meridionale, Latium vetus e da Capua attraverso la corrispondenza epistolare. Babesch 96, 209-231. DOI: 10.2143/BAB.96.0.3289467.
  2. Arbunescu, A. 2000. Cerceii elenistici din aur din Colecția Orghidan. Cercetări Arheologice 11, 407-410.
  3. Bertrand, G. 2008. Le grand tour revisité. Pour une archéologie du tourisme: le voyage des Français en Italie, milieu XVIIIe siècle – début XIXe siècle). Collection de l’École française de Rome 398. Rome: École Française de Rome (online: https://books.openedition.org/efr/1974 ).
  4. Black, J. 2003. Italy and the Grand Tour. New Haven. Yale University Press.
  5. Black, J. 2010. The British and the Grand Tour. Routledge Revivals. London; Sydney; Dover, New Hampshire: Routledge.
  6. Blanc N. și Gury, F. 1986. Amor, Cupido. In: Lexicon Iconographicum Mythologiae Classicae (LIMC) III, 952-1049.
  7. Brown, K.R. 1984. The gold breast chain from the early Byzantine period in the Römisch-Germanisches Zentralmuseum (Monographien 4). Mainz: Verlag des Römisch-Germanischen Zentralmuseums.
  8. Burda, Ș. 1979. Tezaure de aur din România. București: Editura Meridiane.
  9. Capalbo, C. 2018. Tourism and Luxury Crafts: How a 19th Century Roman Family Business Charmed the Foreigners and Conquered the International Market Reinventing the Past. The Castellani Goldsmith 1814-1914. Almatourism. Journal of Tourism, Culture and Territorial Development 9, 1-22. DOI: https://doi.org/10.6092/issn.2036-‐5195/8844 .
  10. Caruso, I. 2007. ”Antique et presque antique”. Les bijoux étrusques comme source d’inspiration et de falsification pour Castellani. In: C. Metzger, F. Gaultier (eds.) Les Bijoux de la Collection Campana. De l’antique au pastiche. Paris: École du Louvre, 79-89.
  11. Caruso, I. 2007a. Il principio della ”falsificabilita” nella botega Castellani: copie controllate e libera circolazione, In: M. Cavallini and Gigante, G.E. (eds.), De re metallica: dalla produzione antica alla copia moderna, (Studia Archeologica 150). Roma: «L’Erma» di Bretschneider, 129-139.
  12. Castellani, A. 1862. Antique Jewellery and its Revival, printed for private circulation only, Londra.
  13. Codell, J.F. 1989. The artist’s cause at heart: Marion Harry Spielmann and the late Victorian art world. Bulletin of the John Rylands Library 71, 139-163.
  14. D’Amore, M. 2017. The Royal Society and the Discovery of the two Sicilies. Southern Routes in the Grand Tour. Italian and Italian American Studies. Palgrave Macmillan.
  15. De Puma, R.D. 2013. Etruscan Art in the Metropolitan Museum of Art. New York: The Metropolitan Museum of Art; New Haven: Yale University Press.
  16. Der Schatz aus Troja 1996. Der Schatz aus Troja: Schliemann und der Mythos des Priamos-Goldes. Katalogbuch, Ausstellung in Moskau 1996/1997. Staatliches Puschkin-Museum für Bildene Künste / Kulturministerium der Russischen Föderation. Stuttgart; Zürich: Belser Verlag.
  17. Donati, M. 2007. Sur quelques aspects de l’orfèvrerie Castellani dans la seconde moitié du XIXe siècle. L’atelier: des prototypes à la technique. In: C. Metzger, F. Gaultier (eds.) Les Bijoux de la Collection Campana. De l’antique au pastiche. Paris: École du Louvre, 113-126.
  18. Dumitrașcu, A. și Știrbulescu, C. 2020. Inelul de aur de la Poiana, jud. Galați. Un import roman în spațiul de la nord de Dunăre. In: Ilie C. (ed.) Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. București.
  19. Ferro, D. 2019. The authenticity of the false. Substantia. An International Journal of the History of Chemistry 3/1, Suppl. 2019, 17-27. Doi: 10.13128/Substantia-601.
  20. Ferro, D., Virgili, V. și Carraro, A., Formigli, E. and Costantini, L. 2009. A multi-analytical approach for the identification of technological processes in ancient jewellery. ArcheoSciences, revue d’Archéométrie 33, 51-57.
  21. Formigli E. 2007. Falsificazioni ottocentesche di oreficeria etrusca: una coppia di orecchini a bauletto. In: M. Cavallini and Gigante, G.E. (eds.), De re metallica: dalla produzione antica alla copia moderna, (Studia Archeologica 150). Roma: «L’Erma» di Bretschneider, 161-171.
  22. Gramatopol, M. 2009. Geme și camee din colecția Cabinetului Numismatic al Bibliotecii Academiei Române (Teză de doctorat susținută la Institutul de Istorie și Arheologie Cluj-Napoca, 1977). Brașov: Transilvania Expres.
  23. Gramatopol, M. și Theodorescu, R. 1966. Vechi podoae de aur în colecțiile Cabinetului Numismatic al Academiei Republicii Socialiste România. Studii și Cercetări de Istorie și Artă Plastică 13/1, 63-92.
  24. Guerra, M. F. și M. L. Vitobello 2009. Following the rhytm: from mind to hand. In: M.L. Vitobello and T. Rehren (eds.), A quest for Authenticity. Authentication methodologies for metal artefacts based on material composition and manufacturing techniques. Londra: Institute for Archaeo-Metallurgical Studies (IAMS), UCL Institute of Archaeology, 39-45.
  25. Guerra, M.F. 2006. Etruscan Gold Jewellery Pastiches of the Campana’s Collection Revealed by Scientific Analysis. In: M. Cavallini and Gigante, G.E. (eds.), De re metallica: dalla produzione antica alla copia moderna, (Studia Archeologica 150). Roma: «L’Erma» di Bretschneider, 103-128.
  26. Guerra, M.F. 2007. Examen et analyse élémentaire de bijoux étrusques de la collection Campana. In: C. Metzger, F. Gaultier (eds.) Les Bijoux de la Collection Campana. De l’antique au pastiche. Paris: École du Louvre, 145-177.
  27. Guerra, M.F. 2012. Bijoux étrusques en or: une recherche de faux et pastiches par des méthodes physico-chimiques. In: P. Cattelain, N. Bozet, G.V. Di Stazio (eds.), La parure de Cro-Magnon à Clovis. Il n’y a pas d’Âge(s) pour se faire beau. Treignes: Ed. CEDARC, 99–107.
  28. Haiduc, I. 2012. Cuvânt înainte. Testamentul lui Constantin Orghidan. In: Petac, E. și Vasiliță, Ș., Colecția Ing. C. Orghidan. Monedele de aur grecești și romane (Haiduc, I. și Păun I. O. (eds.), Tezaurul Academiei Române, vol. III, partea 1). București: Editura Academiei Române.
  29. Hermary, A., Cassimatis, H. și Vollkommer, R. 1986. Eros. In: Lexicon Iconographicum Mythologiae Classicae (LIMC) III, 850-942.
  30. Iasiello, I. 2017. Napoli da capitale a periferia: Archeologia e mercato antiquario in Campania nella seconda metà dell’Ottocento. (Clio. Saggi di scienze storiche, archeologiche e storico-artistiche 18). Napoli: FedOAPress.
  31. Jackson, M. 2017. Hellenistic Gold Jewellery in the Benaki Museum, Athens. Mouseio Benaki, 10th Supplement. Athens: Benaki Museum and Australian Archaeological Institute at Athens
  32. Kazimierczak, M. 2019. Michał Tyszkiewicz (1828–1897): An illustrious collector of Antiquities. Muzealnictwo, 60, 64-77. DOI: 10.5604/01.3001.0013.220.
  33. Marshall, F.H. 1911. Jewellery, Greek, Etruscan and Roman, in the Departments of Antiquities. British Museum. London: British Museum Press.
  34. Meeks, N. 2007. Un colier greec en or ou la pastiche poussé à sa perfection. In: C. Metzger, F. Gaultier (eds.) Les Bijoux de la Collection Campana. De l’antique au pastiche. Paris: École du Louvre, 127-144.
  35. Miclea, I. și Florescu, R. 1980. Strămoșii românilor. Vestigii milenare de cultură și artă. Geto-Dacii. București: Editura Meridiane.
  36. Miller, S. G. 1979. Two Groups of Thessalian Gold. (University of California Publication in Classical Studies, vol 18). Berkeley, Los Angeles, London: University of California Press
  37. Munn, G. 1975. The Giuliano Family. Art Jewellers. The Connoisseur, November, 156-165.
  38. Munn, G. 1977. Giacinto Melillo. A Pupil of Castellani. The Connoisseur, September, 20-22.
  39. Munn, G. 1983. Robert Phillips. Underestimated Victorian Jeweller. Antique Collector, 54(10), 50-53.
  40. Murray’s Handbook South Italy 1883. A Handbook for Travellers in Southern Italy; comprising the description of Naples and its environs, Pompei, Herculaneum, Vesuvius, Sorrento; the Islands Capri, &c.; Amalfi, Paestum, Pozzuoli, Capua, Taranto, Bari; Brindisi, and the roads from Rome to Naples. Eighth edition. London: John Murray.
  41. Napoleone, V. 2020. Between Florence and Berlin: the International Art Market in Post-unification Rome. In: Lynn Catterson (ed.), Florence, Berlin and Beyond: Late Nineteenth-Century Art Markets and their Social Networks(Studies in the History of Collecting & Art Markets 9). Leiden, Boston: Brill, 181-208.
  42. Nelson, M. 2018. Excavated Roman Jewelry: The Case of the Gold Body Chains. In: E. Simpson (ed.), The Adventure of the Illustrious Scholar. Papers Presented to Oscar White Muscarella. Leiden, Boston: Brill, 614-644.
  43. Ogden, J. 2004. Revivers of the lost art: Alessandro Castellani and the Quest for Classical Precision. In: S. Weber Soros and S. Walker (eds.), Castellani and Italian Archaeological Jewelry. The Bard Graduate Center for Studies in the Decorative Arts, Design, and Culture, New York. New Haven and London: Yale University Press, 181-198.
  44. Pareti, L. 1947. La Tomba Regolini – Galassi del Museo Gregoriano Etrusco e la civiltà dell’Italia centrale nel sec. VII a.C. (Monumenti vaticani di archeologia e d’arte 8). Città del Vaticano: Tipografia poliglotta vaticana.
  45. Petac, E. și Vasiliţă Șt. 2012. Colecția Ing. C. Orghidan. Monedele de aur grecești și romane. In: Haiduc, I. și Păun I. O. (eds.), Tezaurul Academiei Române, vol. III, partea 1. București: Editura Academiei Române.
  46. Pfrommer, M. 1990. Untersuchungen zur Chronologie früh- und hochhellenistischen Goldschmucks (Istanbuler Forschungen, Band 37). Tübingen: Wasmuth.
  47. Pfrommer, M. 2001. Greek Gold from Hellenistic Egypt (Getty Museum Studies on Art). Los Angeles: The J. Paul Getty Trust.
  48. Pinelli, A. 2010. Souvenir. L’industria dell’antico e il Grand Tour a Roma. Rome, Bari: Editori Laterza.
  49. Pirzio Biroli Stefanelli, L. 2007. Les bijoux aux scarabées de Castellani. Commerce de scarabées antiques, production de scarabées modernes. In: C. Metzger, F. Gaultier (eds.) Les Bijoux de la Collection Campana. De l’antique au pastiche. Paris: École du Louvre, 101-112.
  50. Platz-Horster, G. 2002. Altes Museum. Ancient Gold Jewellery. A selection from the permanent exhibition.Antikesammlung Staatliche Museen zu Berlin. Mainz: Philipp von Zabern.
  51. Platz-Horster, G. 2007. L’orfèvrerie étrusque et ses imitations au XIXe siècle. In: C. Metzger, F. Gaultier (eds.) Les Bijoux de la Collection Campana. De l’antique au pastiche. Paris: École du Louvre, 91-99.
  52. Platz-Horster, G. și Tietz H.-U. 1993. Etruskische Skarabäen-Kolliers. Mit einem Exkurs über die Granulation bei den Etruskern. Jahrbuch der Berliner Museen 35, 7-45.
  53. Rastrelli, A., Miccio, M., Troalen, L.G., Martinón-Torres, M., Guerra, M.F., Siano, S., Sumbera, A. and Vitobello, M.L. 2009. Modern and ancient gold jewellery attributed to the Etruscans: a science-based study. ArcheoSciences, revue d’Archéométrie 33, 357-364. https://doi.org/10.4000/archeosciences.2449
  54. Richter, G.M.A. 1924. Greek and Roman Jewelry: Recent Accessions. Bulletin of the Metropolitan Museum of Art19/2, 34–38.
  55. Ricochon, C. 2011. Les pendants d’oreilles étrusques à barillet: un témoignage éclatant de l’apogée d’une civilisation au carrefour de la vie et de la mort. Mediterranean Archaeology 24, Meditarch, 9-45.
  56. Rudoe, J. 1984. The archaeological style in 19th century Jewellery”. In C. Gere, J. Rudoe, H. Tait and T. Wilson (eds.), Art of the Jeweller: A Catalogue of the Hull Grundy Gift to the British Museum. London: The British Museum Press, 149-151.
  57. Rudoe, J. 1991. Alessandro Castellani’s letters to Henry Layard: Extracts concerning the 1862 International Exhibition in London and the revival of granulation. Jewellery Studies 5, 107-119.
  58. Sannibale, M. 2008. Gli ori della Tomba Regolini-Galassi: tra tecnologia e simbolo. Nuove proposte di lettura nel quadro del fenomeno orientalizzante in Etruria. Mélanges de l’École française de Rome 120 (2), 337-367.
  59. Sarti, S. 2001. Giovanni Pietro Campana, 1808-1880: the man and his collection. Oxford: Archaeopress.
  60. Scrivano, S., Ruberto, C., Gómez-Tubío, B., Mazzinghi, A., Ortega-Feliu, I., Ager, F.J., Laclavetine, K., Giuntini, L., Respaldiza and M.A. 2017. In-situ non-destructive analysis of Etruscan gold jewels with the micro-XRF transportable spectrometer from CNA. Journal of Archaeological Science: Reports 16, 185-193.
  61. Siano, S. și Rehren, T. 2009. Art sine scientia nihil: a continuous dialogue. In: M.L. Vitobello and T. Rehren (eds.), A quest for Authenticity. Authentication methodologies for metal artefacts based on material composition and manufacturing techniques. Londra: Institute for Archaeo-Metallurgical Studies (IAMS), UCL Institute of Archaeology, 31-38.
  62. Simpson, E. 2004. ”A Perfect Imitation of the Ancient Work” – Ancient Jewelry and Castellani Adaptation. In: S. Weber Soros and S. Walker (eds.), Castellani and Italian Archaeological Jewelry. The Bard Graduate Center for Studies in the Decorative Arts, Design, and Culture, New York. New Haven and London: Yale University Press, 200-226.
  63. Spielmann, M.H. 1903-1904. Art forgeries and counterfeits. The Magazine of Art, 1903, 403-410, 441-447, 498-504; 549-555, 599-605; 1904, 36-43, 77-81, 190-194.
  64. Știrbu, C., Trohani, N. și Trohani, G. 2004. Inginerul Constantin C. Orghidan (1874-1944). Studiu genealogic și istoric. Muzeul Național 16, 235-268.
  65. Tyskiewicz, M. 1897. Notes et souvenirs d’un vieux collectionneur (Suite). Revue Archéologique 31, 166–71.
  66. Untracht, O. 2018. Jewelry: Concepts and Technology. Wiltshire: Robert Hale (Doubleday & Company, Inc. 1982 and 1985).
  67. Vever, H. 1906-1908. La Bijouterie française au XIXe siècle (1800-1900). Vol. I-III. Paris: H. Floury, Libraire-Éditeur.
  68. Vitobello, M.L. 2009. Manufacturing technologies. In: M.L. Vitobello and T. Rehren (eds.), A quest for Authenticity. Authentication methodologies for metal artefacts based on material composition and manufacturing techniques. London: Institute for Archaeo-Metallurgical Studies (IAMS), UCL Institute of Archaeology, 49-64.
  69. Waser, O. 1909. Eros. In: Paulys Realencyclopädie der classischen Altertumswissenschaft, vol. VI/1, 484-542.
  70. Williams, D. 2009. The Hamilton Gray Vase. In J. Swaddling and P. Perkins (eds.), Etruscan by Definition: Papers in Honour of Sybille Haynes (British Museum Press Occasional Paper 173). London: British Museum Press.

Creative Commons Licence
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial 4.0 International License