Hoghiz
Localizare: jud. Braşov (RAN 41186.01; BV-I-m-A-11280.02)
Castrul de la Hoghiz este cel mai mare castru auxiliar din zona estică a Daciei. Acesta era un punct strategic de primă importanță, fiind punctul de trecere peste Olt, fiind amplasat pe malul stâng al râului, spre deosebire de cele învecinate din aval. Descoperirea recentă a castrului de la Ungra (fig. 2.1, 2.2) este are menirea de a sublinia importanța strategică a acestei zone.
Fortificația a fost construită pe o terasă înaltă, din stânga Oltului, situată în apropierea zonei de confluență a Homoroadelor cu Oltul, în punctul numit “La cetate“. Situl este localizat la aproximativ 2 km vest de satul Hoghiz, în dreptul satului Ungra, situat pe malul opus al râului.
Aici au staționat în garnizoană de-a lungul timpului mai multe trupe: ala Asturum (CIL III 8074, 1b = IDR III/4, 242 – material tegular ștampilat) , cohors III Gallorum (IDR III/4, 231 = AÉ 1944, 42 – datare177–180; CIL III 955 = CIL III 7721 = IDR III/4, 235) şi numerus Illyricorum (AÉ 1977, 711, IDR III 4, 243 – material tegular ștampilat).
Castrul se distinge la suprafață ca un patrulater conturat de urmele valurilor de pământ. În cursul săpăturilor arheologice (K. Horedt – 1949, D. Protase – 1965-1967; 1975-1979, respectiv L. Petculescu – 1989) au fost documentate două faze de construcţie. Castrul de lemn şi pământ avea plan dreptunghiular cu dimensiuni neprecizate, palisada fiind realizată din două paramente (Protase 1977b, 197). Valul aplatizat, consemnat cu lățimea de 11 m și înălțimi variabile, până la 2 m, îngloba două rânduri de palisade, fiind dublat în exterior de un şanţ de apărare cu o deschidere de 4 m şi adâncime de 1 m. Construirea acestuia s-a făcut în primii ani ai secolului II p. Chr. Castrul de pământ (cel puțin o porțiune a incintei – s.n.) a fost incendiat potrivit informațiilor obținute din cercetările arheologice efectuate de K. Horedt (Horedt 1953, 788). În zona centrală a fortificației sunt vizibile urmele săpăturilor arheologice neacoperite cu pământ. Pe această suprafață nu am putut efectua măsurători geofizice. Urme ale intervențiilor arheologice se disting pe și pe latura nord-estică, porțiune unde se pot observa și astăzi cîteva blocuri blocuri masive de piatră dispuse pe două asize.
Castrul de piatră avea un plan aproximativ dreptunghiular cu colţurile rotunjite, cu dimensiunile medii de 220 x 165 m. Incinta a fost construită din două paramente de piatră cu gorsimi de 1,15 m (exterior), respectiv 1,05 (interior). Incinta dublă a fost întărită cu ziduri transversale, groase de aproximativ 0,90 m, dispuse la intervale de aprovimativ 2, 80 m. Nu au fost fost identificate structuri de rezistență distincte pentru turnurile de colț, acestea fiind preluate de compartimentările regulate care întăreau incinta. Au fost săpate porțile de pe laturile de Sud şi Est, documentându-se turnuri dreptunghiulare (5,50 x 7), cu o deschidere a porții de 5,50 m. În interior au fost documentate ziduri din clădirea comandamentului (principia) și probabil din praetorium, în zona une K. Horedt ar fi identificat o baie (Horedt et al. 1950, 124).
Conexiunea dintre castrele de la Hoghiz, Brețcu și Drajna pe baza tehnica de construcție cu zid dublu și enunțarea contemporaneității lor a fost argumentată de D. Protase (1977). Ioana Bogdan-Cătănciu considera că aceastea au fost contruite probabil legiunea XI Claudia (Cătăniciu 1981, 10).
Ca urmare a prelucrării cartărilor efectuate din dronă (DTM și hilshade – fig. ) se observă faptul că planul castrului corespunde în linii mari primului plan publicat în anul 1950 (Horedt et al 1950, 124). Planul publicat 3 ani mai târziu a fost ușor ajustat, având forma unui dreptunghi (Horedt 1953, 789, fig. 2 – 1.3). Dimensiunile acestuia sunt 220 x 165 m.
Planul rezultat din prospecțiunile geofizice (Țentea, Popa 2017) indică micile neregularități semnalate în prima campanie de săpături, aducând în plus unele elemente orientative privind organizarea internă a castrului. Clădirile nu se disting cu precizie, dar se pot observa grupările și orinetările clădirilor din praetentura și din retentura. În latera praetorii se observă o clădire mare în partea sudică, care pare a fi praeotirium. Nu se pot distinge alte amănunte din cauza săpăturilor extinse efectuate în principia, rămase încă neacoperite (fig. 1.4).
Construirea castrului în piatră a fost inaugurată în timpul procuratorul Ti. Claudius Constans, între anii 130-135 (Piso 2000: 235 -reinterpretarea inscripției IDR III/4, 230 = ILD 431; AE 2000, 1258). Probabilitatea ca inscripția în cauză să provină de la un monument onorific (Opreanu 2003, 319) este foarte mică datorită dimensiunilor considerabile ale inscripției.
Așezarea civilă este bine a lăsat urme vizibile de jur-împrejului castrului. Cele mai importante clădiri au putut fi idetificate recent în zona vestică și nordică a castrului (Țentea, Popa 2017, 140, 1.4a.).
Parte a studiului:
Ovidiu Țentea, Florian Matei-Popescu, Vlad Călina, Frontiera romană din Dacia Inferior. O trecere în revistă și o actualizare. 1., Cercetări Arheologice, Vol. 28.1, pag. 9-90, 2021, doi: https://doi.org/10.46535/ca.28.1.01
Bibliografie
Christescu 1937, 43, 51, 61, 131, 178, 187; K. Horedt et. al., SCIV 1, 1950, 123-124; K. Horedt, MCA 1, 1953, 785-798 (fig. 2, planul fortificaţiei); D. Protase, Sargetia 13, 1977, 191-202; idem, Limes XI, 707-709; Vlădescu 1983, 116, nr. 24; Vlădescu 1986, 81-91; Gudea 1997, 66-67, nr. 43; Gudea 2005, 497-498, nr. VII. B. 9; Marcu 2009, 207-212, nr. 54.
Horedt, K. et al. 1950 – Horedt, K., Ferenczi, Şt., Liu, N., Mirea, V., Rusu, M. 1950: Pătrunderea şi aşezarea slavilor în Transilvania. Studii și Cercetări de Istorie Veche 1, 1: 123-130 – – 1.2
Horedt 1953 – Horedt, K. Cercetările arheologice din regiunea Hoghiz-Ugra și Teiuș. Materiale și cercetrări arheologice 1: 785 – 815.
Țentea, O. și Popa, Al. Castrul și băile romane de la Hoghiz – Rezultatele recente ale prospecțiunilor geofizice, Cercetări Arheologice 24, 2017, 137-143.